Alexandru Rafila, despre relaxarea măsurilor anti-Covid: ”Trebuia să se întâmple acest lucru”

Publicat: 14 mai 2021, 11:06 Autor: Elena Arhiva
Alexandru Rafila, despre relaxarea măsurilor anti-Covid: ”Trebuia să se întâmple acest lucru”

Alexandru Rafila a vorbit la  B1 TV despre relaxarea măsurilor anti-Covid, spunând că acestea erau așteptate de populație.

„Sunt măsuri așteptate de populație. Trebuia să se întâmple acest lucru având în vedere faptul că, în mod evident, incidența bolii s-a redus foarte mult. Așteptăm să se întâmple lucrul acesta și în spitale. Trendul descrescător există, dar încă secțiile de terapie intensivă au aproape 1000 de persoane inernate, dar și acest lucru are un trend favorabil.E important să aibă și populația o relaxare nu numai din punct de vedere al utilității măștii, dar și din punct de vedere psihologic, pentru că oamenii, după atâtea luni de restricții, așteaptă ca viața să revină la normal”, a afirmat el.

„Este momentul (renunțării la mască în spațiile publice, în aer liber, n.r.) pentru că transmiterea a scăzut foarte mult, ori, în aer liber, probabilitatea de transmitere, mai ales în zonele care nu sunt aglomerate, este extrem de redusă și pe măsură ce va crește și acoperirea vaccinală, în mod evident, lucrurile astea vor intra în normalitate”, a mai spus Alexandru Rafila.

Fără mască în aer liber și carantină de noapte

„Așadar, din 15 mai, se elimină portul măștii în exterior, cu câteva excepții, desigur. Rămân excepțiile din exterior unde trebuie să purtăm în continuare masca, cum ar fi piețele, târgurile sau stațiile de transport public, fiindcă în mijloacele de transport public masca va rămâne obligatorie, cum va rămâne masca obligatorie în spațiile din interior. Prima măsură, în aer liber se renunță la această mască.

A doua măsură care intră imediat în vigoare este eliminarea restricțiilor de circulație noaptea și, simultan, se elimină orice restricții asupra programului agenților comerciali, deci magazinele vor reveni la programul normal pe care l-au avut. Tot din acest weekend pot să vă dau câteva exemple. Activitățile sportive în aer liber vor fi posibile cu 25% din locuri ocupate, deci cu spectatori”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Sursa foto: Arhiva Ciao

Publicat: 14 mai 2021, 11:06 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×